Ceea ce ii motiveaza adesea pe oameni sa se adreseze unui psiholog difera de la caz la caz. Un prim motiv este confruntarea cu un stres sau disconfort psihologic puternic intr-un anumit moment al vietii. Un alt motiv puternic este dorinta de a-si descoperi si dezvolta potentialul sau (mai ales zona ascunsa a lui).
Decizia de a face acest pas este de departe una dintre cele mai dificile. Dincolo de dificultatea fireasca de a ne deschide in fata altor oameni, in aceasta situatie apare un factor suplimentar de stres: faptul ca terapeutul/ psihologul este o persoana straina, noua. Pe de o parte, acest lucru poate parea la nivel rational un lucru constructiv: “Putin imi pasa daca ma judeca sau nu. In fond, pot alege sa nu mai vad persoana asta niciodata. Nu mi-e prieten, ruda, coleg de serviciu sau cunostinta. Nu am de ce sa vreau sa iifac o impresie buna.”
Ei, bine, realitatea, in tandem cu stiinta, ne arata ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Se pare ca noi avem instinctiv nevoia de a fi acceptati si placuti de cei din jur.
Unii cercetatori in sfera evolutionismului explica aceasta nevoie din perspectiva omului primitiv a carui viata depindea de acceptarea sau neacceptarea in grup. Daca el era acceptat in comunitatea din care facea parte, el avea un loc in pestera si in tribul sau. Era astfel ocrotit de grup: avea un acoperis sigur, avea acces la resurse si posibilitatea de a se reproduce. In schimb, daca era respins de grup si exclus din trib, era dat afara din adapost si se vedea nevoit sa infrunte de unul singur viata salbatica si adversitatile specifice ei, fapt ce ii scadea drastic sansele de supravietuire.
Prin urmare, acceptarea din partea grupului si a oamenilor care il alcatuiau era la momentul respectiv o conditie pentru supravietuire. Nu e de mirare ca si atunci si acum resimtim respingerea din partea altora atat de dureros. Nu e de mirare ca suntem atat de atenti cu ceea ce divulgam despre noi, pentru a nu risca sa fim judecati si respinsi.
Bineinteles, acum avem familia noastra, prietenii nostri, comunitatea noastra, iar psihoterapeutul nu face parte din ea. Prin urmare, in mod rational, respingerea lui nu are de ce sa ne afecteze in asemenea masura. In functie de propria sensibilitate fata de respingere, ne temem mai mult sau mai putin de a fi judecati. Prin urmare, ne poate fi mai greu sau mai usor sa ne deschidem si sa vorbim despre realitatile noastre interioare. Important este sa ne constientizam aceasta temere, sa o acceptam si sa o consideram ca fiind indreptatita.
De asemenea, ne ajuta sa stim ca un psiholog/ psihoterapeut nu este acolo pentru a ne judeca. O atitudine care implica judecarea in termeni de bun/ rau, moral/ imoral, egoist/ altruist, frumos/ urat este de-a dreptul opusa viziunilor si atributiilor sale.
Psihologul/ Psihoterapeutul este acolo tocmai pentru a va ajuta pe dumneavoastra sa va acceptati inainte de a intreprinde orice schimbare. Prin urmare, el insusi are nevoie de o atitudine flexibila, deschisa si non-evaluativa pentru a putea fi un suport in acest sens.
El este acolo tocmai pentru a intelege de ce dumneavoastra reactionati intr-un fel sau in altul intr-o anumita situatie. Mai mult, el va poate ajuta sa intelegeti dumneavoastra de ce faceti anumite lucuri si sa realizati ca respectivele reactii sunt justificate si, mai presus de toate, ca ele pot fi schimbate si nuantate.
In concluzie, a merge la psiholog poate fi intr-adevar o decizie grea. Este important sa va acceptati aceasta dificultate si sa vedeti ce va doriti sa faceti mai departe. Daca luati decizia de a trece pragul cabinetului unui psiholog sau psihoterapeut aveti mari sanse sa va gasiti in fata unei persoane care nu doar ca nu va judeca, dar chiar va incurajeaza si pe dumneavoastra sa renuntati la obiceiul de a va evalua, eticheta sau considera insuficient de … [bun, competent, altruist, corect etc.] in domeniile si in relatiile semnificative ale vietii dumneavoastra.
Un pas mare spre schimbare este acceptarea!
ψ Schema Therapy 